Astăzi, în jurul orei 11.10, s-a produs un carambol cu trei autoturisme implicate pe DN2, raza localității Dănila.
Din cauza numărului mare de persoane implicate- primele informații indicau 12 victime-, pentru gestionarea eficientă a intervenției, cu ora 11:18, la nivelul județului Suceava s-a activat Planul roșu de intervenție.
La fața locului intervin pompierii militari cu patru ambulanțe SMURD B2, o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere dotată cu modul pentru descarcerare, două ATPVM (autospecială transport personal și victime multiple) cu sprijinul a două echipaje SAJ (B și C).
În eveniment au fost implicate 10 persoane, trei dintre acestea (femei), cu diferite politraumatisme, conștiente și cooperante, au fost monitorizate de către resursele medicale trimise la fața locului.
Ulterior, două dintre cele trei persoane evaluate, au fost transportate la UPU Suceava, în timp ce cea de-a treia a refuzat transportul la o unitate spitalicească.
Bilanț final:
– 10 persoane implicate
– 3 persoane monitorizate de resursele medicale
– 2 persoane transportate la UPU Suceava
Începând cu ora 11:56 a fost dezactivat Planul roșu de Intervenție.
SORIN NICA