Sala de sport a Comunei Todirești va găzdui, în perioada 4–5 octombrie 2025, ediția a II-a a competiției internaționale de judo – CUPA KIDS BUCOVINA Todirești.
Acest evenimentul este organizat de ACS Judo Bucovina, în colaborare cu Federația Română de Judo, cu sprijinul Primăriei Comunei Todirești și al Consiliului Local Todirești, și reunește sportivi din România, Ucraina, Republica Moldova și Italia.
Evenimentul se va desfășura după următorul program:
• Sâmbătă, 4 octombrie, de la ora 15:00– Veterans Judo Team Championship, cu participarea a peste 60 de sportivi veterani din cele mai importante echipe din țară.
• Duminică, 5 octombrie, de la ora 10:00 – Cupa Kids Bucovina Todirești, cu peste 400 de tineri judoka din patru
țări.
„Vă așteptăm în număr cât mai mare să sprijiniți sportivii prin participarea la acest eveniment deosebit pentru comunitatea noastră!„, a transmis primarul comunei Todirești, Mugurel Bocancea.
IOAN POPESCU






































