Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava a transmis că l-a trimis în judecată pe Vasile Rîmbu, fostul manager al Spitalului Județean Suceava, actual candidat PSD pentru funcția de primar al municipiului Suceava.
Vasile Rîmbu era manager suspendat al Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava la data faptelor și va fi judecat pentru săvârșirea infracțiunii de „instigare la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite”.
Împreună cu Rîmbu a mai fost trimisă în judecată, în același dosar, Dana Mihaela Mamciuc, șefa Serviciului Juridic din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava la data faptelor (începutul anului 2020), pentru săvârșirea infracțiunii de „folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite”.