Azi dimineață, un TIR încărcat cu lemn s-a răsturnat în afara localității Chirițeni, comuna Hangu, județul Neamț, și a provocat rănirea a două persoane.

Accidentul s-a produs în jurul orei 09:00, când șoferul, un bărbat de 54 de ani din județul Suceava, nu ar fi adaptat viteza într-o curbă la stânga, pierzând controlul autoutilitarei și răsturnând-o pe marginea drumului.
În urma incidentului, atât conducătorul auto, cât și un pasager în vârstă de 36 de ani au fost răniți. Ambii au fost evaluați la fața locului, iar testul alcoolscopic pentru șofer a indicat valori negative.
Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii dinamicii evenimentului rutier.





































