Azi-noapte, în jurul orei 00.45, un bărbat în vârstă de 46 ani, din municipiul Suceava, aflat la volanul unui autoturism pe strada Mihail Kogălniceanu din localitate, dinspre strada Mărăşeşti către serpentine, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcției de mers şi a pătruns pe sensul opus de mers unde a intrat în coliziune cu autoturismul condus de un bărbat din comuna Arbore.
În urma impactului, bărbatul din Arbore a fost rănit și a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Suceava. El a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Șoferul vinovat de producerea accidentului a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul fiind de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, el a fost transportat la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.