Ieri, în jurul orei 13.20, la intersecția străzilor Mărășești și Bisericii din satul Tișăuți, comuna Ipotești, a avut loc un accident rutier.
Potrivit cercetărilor, Florin G., de 35 ani din municipiul Suceava, a condus autoturismul pe strada Bisericii și la intersecția cu strada Mărășești a accidentat pe Anastasia S., de 19 ani și pe Nicoleta A., de 16 ani din Tișăuți, care se aflau pe acostamentul drumului public.
În urma accidentului, tinerele au suferit leziuni, fiind preluate de echipaje SMURD și transportate la UPU Suceava, unde au fost evaluate preliminar si diagnosticate cu traumatism cranio-cerebral ușor, respectiv durere lombară și membre inferioare.
Florin G. a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la Spitalul Județean Suceava în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
Oamenii legii au un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
IOAN POPESCU




































