Ieri în jurul orei 13, H.I., de 93 ani din Suceava, conducea autoturismul din direcția strada Ciprian Porumbescu către strada Nicolae Bălcescu, iar în sensul giratoriu al celor două străzi a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a pătruns pe trotuarul aferent străzii Nicolae Bălcescu din proximitatea Orange, unde a acroșat doi pietoni de sex feminin, după care a intrat în coliziune cu autoturismul staționat pe strada Meseriașilor.
În urma accidentului a rezultat avarierea autoturismelor și rănirea ușoară a lui T.A., de 40 ani din Suceava, care a fost transportată de o ambulanță la Spitalul Județean Suceava, unde i s-a stabilit diagnosticul de contuzie ușoară prin accident rutier. Cealaltă victimă nu a suferit leziuni, totodată refuzând transportul la o unitate spitalicească.
Șoferul a fost testat alcoscopic, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
IOAN POPESCU





































