Sâmbătă, 15 noiembrie 2025, la ora 21:55, Mircea B. de 84 ani, din satul Bursuceni, com. Verești, a condus autoturismul marca Dacia Duster pe un drum comunal neclasificat ce face legătura între localitățile Verești și Corocăiești, având direcția de deplasare dinspre loc. Verești spre loc. Corocăiești. Când a ajuns într-o curbă la dreapta în care vizibilitatea era mai mică de 50 de metri, nu a adaptat viteza în mod corespunzător, a părăsit partea carosabilă spre stânga, a urcat un mal din pământ și a ajuns într-un șanț din proximitatea unei treceri la nivel cu o cale ferată simplă, fără bariere.
Accidentul s-a produs până la liniile de cale ferată și în urma impactului mașinii cu malul din dreapta al șanțului a rezultat avarierea autoturismului, precum și rănirea pasagerei Viorica B., de 76 de ani, soția șoferului, care ocupa locul din dreapta față în autoturism.
Victima a fost transportată la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Judeţean Suceava de către un echipaj de ambulanță sosit la fața locului, unde i s-a stabilit diagnosticul „contuzie braț drept”. Aceasta a rămas în continuare la spital pentru efectuarea de investigații medicale amănunțite. După accident, conducătorul auto a fost testat la fața locului cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “vătămare corporală din culpă”.





































