Pe 21 mai, în jurul orei 20, Sebastian S. din Ostra, în vârstă de 20 de ani, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 177 A, în interiorul localității Stulpicani, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare ca urmare a neadaptării vitezei într-o curbă spre dreapta, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu parapetul metalic de protecție al drumului, lovind totodată cu partea dreapta-față pietonii Elena M., din Ostra, în vârstă de 16 ani și Vasilică N., din Stulpicani, de 19 ani, care se deplasau pe partea stângă a sensului de mers a autoturismului.
După producerea accidentului, Sebastian S. a părăsit imediat locul, abandonând autoturismul la o distanță de aproximativ 1 km de locul accidentului.
Ulterior, șoferul a revenit pedestru la locul producerii accidentului, însoțit de Elena R., din Ostra, în vârstă de 19 ani, aceasta din urmă declarând că ea se afla la volanul autoturismului.
În urma verificărilor efectuate, Elena R. a revenit asupra afirmațiilor și a declarat verbal că Sebastian S. a fost cel care a condus autoturismul și a provocat accidentul de circulație soldat cu vătămarea corporală a celor două persoane, fiind audiată în acest sens.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a Elenei M., care a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Gura Humorului, fiind diagnosticată cu traumatism toraco-abdominal și gambă stângă și a lui Vasilică N., care a fost, de asemenea, transportat cu ambulanța la Spitalul Gura Humorului, diagnosticat cu traumatism pumn stâng prin accident rutier.
Polițiștii i-au solicitat șoferului să fie supus testării cu aparatul etilometru, acesta refuzând testarea.
Sebastian S. a fost condus la sediul Poliției Gura Humorului în vederea testării cu aparatul Drugtest pentru determinarea prezenței în organism a substanțelor cu efect psihoactiv, dar a refuzat din nou.
În continuare, Dumitru S. a fost condus la Spitalul Gura Humorului pentru prelevarea de mostre biologice de sânge și urină, în vederea stabilirii îmbibației alcoolice/prezenței unor substanțe psihoactive și să fie examinat medical în vederea interpretării stării clinice induse de consumul recent de băuturi alcoolice/substanțe psihoactive, unde în prezența personalului medical și al medicului de gardă a refuzat această procedură.
Cercetările polițiștilor au arătat că Sebastian S. posedă permis de conducere categoria B, dar dreptul de a conduce îi este suspendat pentru perioada 26 ianuarie – 25 mai din cauza săvârșirii unor contravenții la regimul circulației pe drumurile publice.
Polițiștii i-au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliţie, conducerea unui vehicul pe drumurile publice cu permis de conducere suspendat și refuzul conducătorului auto de a se supune prelevării de mostre biologice.
În urma administrării probatoriului, s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore a lui Sebastian S., cel în cauză fiind condus şi introdus în arestul I.P.J. Suceava.
Cercetările vor fi continuate de Compartimentul Rutier din cadrul Poliţiei Gura Humorului.
SORIN NICA





































