Pe data de 19 ianuarie 2024, la ora 22:40, polițiștii din cadrul Secției 11 Poliție Rurală Pojorâta, în timp ce acționau pe raza com. Moldovița, jud. Suceava și efectuau activități de control și supraveghere a traficului rutier pe DJ176 de pe raza com. Moldovița, jud.Suceava, au observat un autoturism care circula dinspre D.C. spre D.J. 176 și care, la observarea echipajului de poliție, s-a întors înspre direcția de unde venea.
Polițiștii au plecat în urmărirea vehiculului care a fost identificat la o distanță de aproximativ 250 m față de D.J. 176, pe D.C.
Polițiștii au efectuat semnalul regulamentar de oprire și, după legitimare, au stabilit că la volanul autoturismului era un bărbat de 26 de ani din satul Moldovița.
În urma controlului, întrucât existau suspiciuni cu privire la consumul de alcool, s-a procedat la testarea cu aparatul etilotest a șoferului, rezultând o concentrație alcoolică de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus și la unitate medicală unde i-au fost prelevate mostre de sânge.
Conducătorul auto s-a ales cu un dosar penal pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.
SORIN NICA