Joi, 16 ianuarie 2025, în jurul orei 21.00, un echipaj de poliție din cadrul Secției de Poliție Rurală 5 Dărmănești, în timp ce desfăşura activităţi specifice pe raza comunei Comănești, a identificat un autoturism aflat în afara părții carosabile pe DJ 178.
Potrivit cercetărilor efectuate, autoturismul se deplasa din direcția Comănești spre Botoșana, iar la un moment dat șoferul a pierdut controlul asupra direcției de mers și a ajuns în șanț.
Oamenii legii l-au identificat la volan pe un bărbat de 34 de ani, din comuna Comănești.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,89 mg./l. alcool pur în aerul expirat. El a fost condus la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Suceava, unde i s-au prelevat probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.