Vineri, 2 ianuarie 2026, la ora 23:59, polițiștii din cadrul SPR 2 Ipotești au fost sesizați telefonic cu privire la faptul că pe DJ208A, pe raza localității Bosanci, a avut loc un accident rutier în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a unei persoane.
O echipă operativă din cadrul Poliției Municipiului Suceava s-a deplasat la faţa locului și a stabilit că ieri, în jurul orei 23:55, Mihai P. a condus un autoturism marca Ford Mondeo, pe DJ208A, în Bosanci, din direcția Udești către Ipotești, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu un cap de pod de la intersecția cu str. Mihai Viteazul, răsturnându-se pe o parte pe carosabil, pe sensul său de mers.
În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a șoferului, care a fost transportat cu o ambulanță la Spitalul Județean Suceava, unde a fost diagnosticat cu „TCC ușor, contuzie abdominală”.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind 0,39 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ul
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.





































