Astăzi, în jurul orei 12.00, un bărbat s-a împușcat cu un pistol în poligonul privat din localitatea Huţani, comuna Vlădeni, judeţul Botoşani.
Este vorba despre polițistul local din municipiul Suceava, Liviu Tudose, în vârstă de 54 de ani, care frecventa des poligonul pentru trageri de agrement. El era în concediu medical.
Fără nicio explicație, suceveanul a pus mâna pe un pistol Glock luat de la poligon și, sub privirile îngrozite ale supraveghetorului poligonului, s-a împușcat în cap. Martorul a sunat la 112 și a cerut ajutor unui echipaj medical însă, din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea polițistului local. Echipajul SMURD sosit la fața locului nu a putut decât să constate decesul.
Gestul polițistului i-a șocat atât pe cei apropiați, cât și pe colegii acestuia, care nu își explică de ce a recurs la sinucidere, mai ales că nu a dat semne de depresie.
„Astăzi, în jurul orei 12.00, am fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că la un poligon privat din comuna Vlădeni o persoană s-ar fi împușcat în cap. Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind stabilită identitatea victimei. Este vorba despre un bărbat din județul Suceava, care se afla în poligon pentru a efectua o ședință de tragere de agrement”, a declarat agent principal Delia Nenișcu, purtătoarea de cuvânt a IPJ Botoșani.
Polițiștii au demarat o anchetă sub supravegherea unui procuror de caz pentru a stabili circumstanțele sinuciderii suceveanului, fiind deschis un dosar penal pentru „ucidere din culpă”.