Astăzi, în jurul orei 13.30, un autoturism a ieșit în afara părții carosabile pe raza localității Marginea.
La fața locului au intervin pompierii mitari, cu modulul SMURD, si cu sprijinul a doua echipaje ale SAJ.
Au fost cinci persoane implicate, toate constiente si cooperante la sosirea forțelor de intervenție.
Trei dintre cele cinci persoane, printre care și un baiat de 11 ani, au fost transportate la Centrul de Primiri Urgențe (CPU) Radauți pentru investigatii medicale suplimentare.
Celelalte două persoane au fost monitorizate și, apoi, au refuzat transportul la spital.