Ieri, la ora 13.10, Secția Poliție Dărmănești a fost sesizată de către Mihaela J. că “a luat foc un bătrân”.
Polițiștii deplasați la fața locului au identificat atât apelanta, cât și pe George H., în vârstă de 94 de ani, care a dat foc la o grămadă de strujeni, iar din cauza vârstei înaintate nu s-a putut deplasa, luând foc în zona picioarelor și la nivelul bazinului.
La fața locului a intervenit un echipaj de ambulanță care a stabilizat victima, ulterior transportând-o la Spitalul Județean Suceava.
Totodată, la locul incendiului s-a deplasat o autospecială de pompieri din cadrul Primăriei Pătrăuți, însă focul fusese lichidat de către vecini.
SORIN NICA




































