Sâmbătă, 20 decembrie 2025, la ora 05.22, Poliția Vatra Dornei a fost sesizată de către Elena H. despre faptul că soțul său s-a sinucis.
Cu ocazia deplasării la fața locului a echipei de intervenție din cadrul Secției nr.15 Poliție Rurală Vatra Dornei și din primele verificări efectuate, a rezultat că Constantin H. locuia împreună cu soția sa într-o casă din Crucea.
Azi în jurul orei 03.00, Constantin H. s-a ridicat din pat, spunându-i soției că nu poate dormi, el manifestând, în ultima perioadă, stări depresive profunde.
În jurul orei 05:20, văzând că soțul său nu a revenit în pat, Elena H. l-a căutat și l-a găsit într-o cameră alăturată, constatând că și-a provocat o rană în zona gâtului cu un cuțit.
Cadavrul a fost depus la morga Spitalului Vatra Dornei, urmând să fie efectuată autopsia medico-legală.




































