Pe data de 19 februarie 2024, la ora 19.30, lucrătorii Poliției Orașului Frasin au fost sesizați cu privire la faptul că la Urgența Spitalului orășenesc Gura Humorului a ajuns o femeie din satul Negrileasa, comuna Stulpicani, care declară că a fost victima unei agresiuni.
Potrivit cercetărilor efectuate de către polițiști, femeia locuiește împreună cu soțul și cei patru copii, dintre care unul minor.
În urmă cu o lună de zile, din cauza neînțelegerilor, cei doi soți s-au separat, locuind în imobile diferite, în sensul că femeia locuiește împreună cu copiii într-o casă iar soțul locuiește singur într-o bucătărie, în aceeași curte.
În ziua de 19 februarie 2024, în jurul orei 16.30, femeia s-a întors la domiciliu și s-a deplasat în grajdul de animale la treburi, unde a fost lovită de către soțul ei aflat în stare de ebrietate.
S-a procedat la întocmirea formularului de evaluare a riscului conform Legii 217/2003 republicată, prin care s-a stabilit că există risc iminent, conform constatării rezultate prin prisma răspunsurilor oferite de către victimă.
În urma celor constatate a fost emis ordin de protecție provizoriu prin care s-a dispus ca, pe o perioadă de 5 zile, agresorul să respecte următoarele măsuri de protecție: să păstreze o distanță minimă de 10 de metri față de soția sa.
Cercetările sunt continuate de lucrătorii Poliției orașului Frasin, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violența în familie, faptă prevăzută şi pedepsită.
SORIN NICA