Pe 25 februarie 2024, în jurul orei 17.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, pe sensul de ieșire din țară, s-a prezentat un cetățean ucrainean în vârstă de 41 de ani, conducând un microbuz înmatriculat în Ucraina.
În baza analizei de risc, polițiștii de frontieră împreună cu lucrători din cadrul Biroului Vamal Siret au efectuat un control amănunțit asupra autovehiculului, persoanei și bagajelor.
Astfel, în urma controlului efectuat, s-a descoperit sub scaunele destinate pasagerilor, 29 de kilograme de tutun de narghilea cu timbru fiscal turcesc.
Întreaga cantitate de tutun de narghilea, în valoare de 21.750 de lei a fost confiscată în vederea continuării cercetărilor.
Polițiștii de frontieră au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar microbuzul în valoare de 122.500 lei a fost indisponibilizat la sediul instituției.
SORIN NICA