Pe data de 20 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au oprit pentru control, în orașul Roman, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă 39 de ani din județul Suceava.
În urma controlului efectuat asupra autoturismului, polițiștii au descoperit cantitatea de 3,5 kg de trufe negre, în plus față de cantitatea specificată în avizul de însoțire a mărfii.
Polițiștii au confiscat cantitatea de trufe și au predat-o lucrătorilor din cadrul Ocolului Silvic Roman.
Persoana în cauză a fost sancționată contravențional, conform prevederilor Legii nr. 171 din anul 2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cu amendă în cuantum, de 2.000 de lei.





































