Peste 4.248 de imobile, cu o suprafață totală de 6.715 hectare, din comuna Sadova au fost măsurate și urmează să fie intabulate, a anunțat Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
Lucrările, care fac parte din Programul Național de Cadastru și Carte Funciară, sunt gratuite pentru locuitori și au fost finanțate din fonduri europene nerambursabile.
Persoanele care identifică erori în documentele tehnice afișate pot formula cereri de rectificare, însoțite de documente justificative, în termenul legal de 60 de zile.
Dintre cele 114 unități administrativ-teritoriale din județ, trei comune – Moara, Mănăstirea Humorului și Pojorâta – au fost deja cadastrate în proporție de 100%.
În alte 101 localități lucrările sunt în derulare.




































