Părintele Gheorghe Loghinoaia și-a dedicat o mare parte din viață unei lucrări care a crescut în jurul Mănăstirii Bogdănești.
De aproape trei decenii, aici au fost primiți oameni bătrâni, bolnavi, singuri sau cu dizabilități. Pentru mulți dintre ei, așezământul a devenit locul în care au putut găsi ceea ce nu mai aveau în altă parte: o casă și oameni care să le fie alături.
În viziunea Părintelui Gheorghe, milostenia nu a rămas un cuvânt rostit în biserică. A devenit o lucrare de zi cu zi.
Lângă rugăciune a fost omul suferind. Lângă biserică a fost casa celor lipsiți de sprijin.
Această lucrare este, astăzi, poate cea mai puternică mărturie a vieții sale.
„A lăsat o mănăstire, dar și o casă pentru cei care nu mai aveau casă. A lăsat o obște, dar și o mare familie”, au transmis reprezentanții Mănăstirii Bogdănești.
Pentru comunitatea mănăstirii, moartea ctitorului înseamnă o despărțire dureroasă, dar și un moment în care lucrarea începută de acesta trebuie dusă mai departe.
Clopotele Mănăstirii Bogdănești vestesc acum plecarea celui care și-a pus viața în slujba acestui loc și a oamenilor care au trecut pragul lui.
Obștea mănăstirii se roagă ca Dumnezeu să-i răsplătească Părintelui Gheorghe osteneala, dragostea și faptele de milostenie și să-i ierte greșelile cele de voie și cele fără de voie.
În aceste momente, mesajul transmis de cei rămași este unul de credință și nădejde în Înviere.
„Veșnică să-i fie pomenirea!”
