Evenimentul rutier a avut loc luni, 17 august 2026, în jurul orei 15:28, în afara localității, pe DN 17A, pe direcția Dornești – Bălcăuți.
Din primele verificări a rezultat că Emanuel M., de 18 ani, din comuna Dornești, conducea un autoturism BMW înmatriculat în Marea Britanie și se angajase în depășirea unui autoturism Skoda.
Skoda era condusă de Ioan P., în vârstă de 70 de ani, din Cajvana.
În timp ce BMW-ul efectua deja depășirea, conducătorul autoturismului Skoda a inițiat la rândul său o manevră de depășire a unui autoturism Ford, condus de Mihaela S., de 36 de ani, din Bălcăuți.
Polițiștii au stabilit că Ioan P. nu s-a asigurat din spate înainte de efectuarea manevrei, iar Skoda a intrat în coliziune cu BMW-ul. În urma impactului, Skoda a ricoșat în autoturismul Ford, cu numărul de înmatriculare SV 14 EKT.
În urma accidentului, cele trei autoturisme au fost avariate.
Inițial, nu au fost raportate victime. Ulterior, Alina S., aflată în autoturismul Ford, a început să acuze dureri la un braț. Femeia a fost transportată cu ambulanța la spitalul din Rădăuți, unde medicii au stabilit diagnosticul de traumatism prin accident rutier, rănită ușor.
Testarea cu aparatul etilometru a celor trei conducători auto a indicat rezultate negative.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
FLORIN MUNTEANU



































