CSU Suceava își întărește secția de atletism prin legitimarea a trei dintre cei mai valoroși tineri sportivi ai județului: Selena Robaniuc, Ciprian Costîn și Vanessa Tipa. Pregătiți de antrenorul Silviu Casandra, cei trei vor evolua pentru clubul universitar în competițiile naționale și internaționale.
Selena Robaniuc, în vârstă de 19 ani, este campioană națională la junioare și medaliată în probele de marș, cros și alergare pe șosea. Sportiva și-a îndeplinit deja baremul de calificare pentru Campionatele Mondiale de Juniori din Statele Unite și, din această toamnă, va fi studentă la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.
„Sunt mândră că pot reprezenta CSU Suceava. Îmi doresc să mă dezvolt și să continui pe acest drum. Mi-am realizat baremul pentru Campionatele Mondiale și aștept cu nerăbdare să concurez la această competiție”, a declarat Selena Robaniuc.
Lotul este completat de Ciprian Costîn, multiplu campion național și vicecampion balcanic Under-18, care revine în România după un an petrecut la o universitate din Statele Unite, unde a concurat în competițiile universitare. Acesta va reprezenta CSU Suceava în sistem de dublă legitimare cu CSM Bucovina Rădăuți.
„Această etapă înseamnă o posibilitate de a-mi continua cariera de atlet și îmi doresc să fac performanță pentru CSU Suceava. Peste trei săptămâni urmează Campionatul Național Under-23 și sper să obțin prima medalie pentru clubul nostru”, a spus Ciprian Costîn.
De asemenea, Vanessa Tipa, multiplă campioană națională la 10.000 de metri marș pe șosea și medaliată la cros, va îmbina activitatea sportivă cu studiile universitare la Suceava.
Primul test pentru cei trei atleți în culorile CSU Suceava va fi Campionatul Național Under-20, programat săptămâna viitoare la Craiova.
IOAN POPESCU




































