Schimb de replici între fostul prefect al județului Suceava, Traian Andronachi, și primarul municipiului Suceava, Vasile Rîmbu, pe tema cozilor formate joi în parcarea subterană din centrul orașului, unde au fost eliberate abonamente de parcare pentru riveranii de pe străzile 6 Noiembrie și Mărășești.
După ce primarul Vasile Rîmbu a susținut că procedurile de atribuire a locurilor de parcare au fost îngreunate din cauza acțiunii Prefecturii Suceava privind regulamentul parcărilor, fostul prefect Traian Andronachi a reacționat public, respingând acuzațiile.
„Este nedrept ca sucevenilor să li se spună că vina pentru cozile de astăzi aparține Instituției Prefectului. Prefectura și-a îndeplinit obligația legală de a verifica legalitatea unui act administrativ. Respectarea legii nu poate deveni un motiv de reproș”, a transmis Andronachi.
Acesta a subliniat că organizarea serviciilor publice și identificarea unor soluții eficiente pentru cetățeni reprezintă responsabilitatea administrației locale și nu a instituției prefectului.
„Sucevenii au nevoie de servicii publice care funcționează, de respectarea legii și de asumarea responsabilității de către fiecare instituție pentru atribuțiile pe care le are. Cu atât mai mult, să pasezi responsabilitatea în altă direcție vorbește despre cât de capabil ești să te adaptezi la timpul prezent”, a mai declarat fostul prefect.
Controversa a pornit după ce zeci de persoane au stat la coadă în parcarea subterană din centrul Sucevei pentru a obține abonamentele de parcare destinate riveranilor. Primarul Vasile Rîmbu a susținut că municipalitatea avea pregătit un sistem digital pentru evitarea aglomerației, însă procedurile au fost blocate în urma contestării regulamentului de către Prefectură.
Până la această oră, edilul Sucevei nu a revenit cu un nou punct de vedere în urma declarațiilor făcute de Traian Andronachi.
IOAN POPESCU




































