Ieri, în jurul orei 16.20, polițiștii de frontieră din cadrul SPF Brodina au observat, în apropierea frontierei de stat, pe direcția localității Straja, trei persoane care transportau în spate colete voluminoase, de la linia de frontieră spre interiorul țării.

Polițiștii de frontieră au somat persoanele respective, însă acestea au abandonat coletele și au fugit spre teritoriul ucrainean.
În urma cercetării zonei, polițiștii de frontieră au descoperit trei colete voluminoase, în care se aflau 2.986 pachete de ţigări de proveniență Duty Free, în valoare de 34.936 lei.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă în formă agravantă, precum și pentru documentarea întregii activități infracționale, sub directa supraveghere a unui procuror de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.
SORIN NICA





































