Pe 13 octombrie, reprezentanții suceveni au ajuns la Busan International Performing Arts Market (Coreea de Sud) cu spectacolul „Occident Express” de Matei Vișniec, în regia lui Alain Timár, prima producție în limba franceză montată la Suceava.
La festivalul coreean au fost prezente teatre din 33 de țări, România fiind reprezentată doar de Teatrul Matei Vișniec.
Pe 26 octombrie, actorii suceveni vor participa la Festivalul Național de Teatru București cu spectacolul „Livada” de A.P. Cehov, regia Slava Sambriș, iar pe 28 și 29 octombrie la Festivalul de Teatru FESTIS Chișinău cu „Occident Express” și „Livada”.
BEATRICE OȘEAN





































