Un conflict izbucnit după consumul de alcool s-a încheiat tragic în satul Mironu, unde un bărbat de 46 de ani a murit în urma unei agresiuni. Principalul suspect este un tânăr de 22 de ani, care a fost identificat de polițiști la scurt timp după incident și este cercetat pentru omor.
Potrivit anchetatorilor, cei doi au petrecut împreună în cursul serii de 7 iulie la un bar din localitate, unde au consumat băuturi alcoolice.
La plecarea din local, aceștia s-au îndreptat către locuința bărbatului de 46 de ani, însă pe traseu între cei doi a izbucnit o altercație. În timpul conflictului, tânărul l-ar fi lovit în repetate rânduri pe bărbat, folosind inclusiv un par luat din gardul unei proprietăți.
La ora 23:00, un localnic a alertat serviciul de urgență 112, anunțând că victima se află căzută la pământ și prezintă lovituri grave la nivelul capului.
Echipajele de poliție sosite la fața locului au confirmat decesul bărbatului și au demarat imediat cercetările, fiind sprijinite de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale.
Suspectul a fost prins la domiciliu
După agresiune, presupusul autor a părăsit locul faptei, însă polițiștii l-au identificat în scurt timp la domiciliul său, unde a fost reținut fără incidente.
Acesta a fost condus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava pentru audieri, iar procurorul criminalist urmează să dispună măsurile procesuale care se impun.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru infracțiunea de omor, iar ancheta continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs tragedia.
IOAN POPESCU





































