Azi, la ora 01:45, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată de către C.C. cu privire la faptul că prietena sa amenință că se sinucide și că are un cuțit în mână.
La fața locului s-a deplasat o patrulă mixtă formată dintr-un lucrător al Biroului Ordine Publică și un jandarm.
A fost contactat telefonic apelantul, care se afla la domiciliul mamei sale din Grănicești, și care a comunicat faptul că a primit două poze prin Whatsapp de la concubina sa, prin care aceasta a dorit să evidențieze faptul că s-a tăiat la mână cu un cuțit.
La apartamentul din Suceava a fost identificată numita G.E., care a declarat verbal că, în urma unei discuții în contradictoriu privind unele cheltuieli, concubinul său și-a strâns lucrurile personale și a plecat la mama sa în Grănicești.
Pentru a-l convinge să se întoarcă la domiciliul unde aceștia locuiesc împreună cu chirie, G.E. și-a provocat două răni superficiale, care nu au necesitat îngrijiri medicale.
Femeia a fost transportată la Secția de Psihiatrie a Spitalului Burdujeni.
SORIN NICA





































