Pe 23 august la ora 13:22, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată de către S.L. cu privire la faptul că de la apartamentul lui B.I., situat pe Aleea Venus, curge apă.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că ușa apartamentului lui B.I. era deschisă, cheia fiind in yală pe interior.
Mergând mai departe, aceștia l-au identificat pe B.I. decedat în cada din baia locuinței.
B.I., 69 de ani, locuia singur, soția sa fiind plecată în străinătate împreună cu cei 2 copii majori pe care îi au împreună.
Din discuțiile cu vecina R.D. a reieșit că B.I. nu era luat în evidența vreunui medic de familie.
Vecina a mai menționat că acesta consuma băuturi alcoolice în mod exagerat.
Ultima dată când aceasta l-a văzut a fost în data de 22 august, în jurul amiezii.
Cu ocazia cercetării la fața locului nu au fost constatate urme de răvășire în locuință sau urme de violență pe suprafața cadavrului.
Cadavrul a fost preluat și transportat la Serviciul de Medicină Legală din Spitalului Judeţean Suceava, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a împrejurărilor și cauzelor care au provocat decesul.
SORIN NICA





































