Un bărbat de 65 de ani, din municipiul Suceava, a fost găsit carbonizat în casă. Fratele său a făcut macabra descoperire.
El locuia într-o casă din municipiul reședință de județ, împreună cu fratele său care a făcut macabra descoperire luni după-amiază, când s-a întors de la serviciu.
La cercetări s-a stabilit că, în încăperea unde a fost găsit bărbatul a avut loc un incendiu, fiind identificate urme de carbonizare la nivelul patului și a unui covor de pe podea. Totodată pereții camerei prezentau urme de afumare. Victima prezenta urme de carbonizare pe 30% din suprafața corpului.
La fața locului s-au prezentat lucrători ISU care au confirmat prezenta unui incendiu în locuință și au stabilit că sursa de aprindere a incendiului a fost efectul termic al sobei metalice pe gaz.
Cadavrul bărbatului a fost ridicat și transportat la morga Spitalului Județean Suceava pentru a fi efectuată autopsia și a se stabili cauza decesului.