Astăzi, Gheorghe Șoldan, președintele PSD al Consiliului Județean Suceava, a anunțat triumfalist semnarea contractul de execuție pentru Lotul 1 al celui mai mare proiect de modernizare a drumurilor județene din istoria județului, proiect finanțat din fonduri europene nerambursabile.
Potrivit sursei citate, valoarea totală a proiectului se ridică la 85 de milioane de euro și vizează modernizarea a 52,7 kilometri de drumuri județene, împărțiți în două loturi.
Lotul 1, semnat azi, acoperă 33,7 kilometri pe tronsoanele DJ 177C Valea Moldovei – DJ 209A și DJ 209A Fălticeni – Horodniceni – Cornu Luncii – Mălini – Slatina.
Termenul de execuție este de 24 de luni de la emiterea ordinului de începere.
Lotul 2, de 19 kilometri, se află în etapa finală a procedurii de achiziție.
Lucrările din Lotul 1 includ modernizarea a 34 kilometri de drum județean, reabilitarea sau construirea a 12 poduri, peste 30 kilometri de piste pentru biciclete, aproximativ 34 kilometri de trotuare în intravilan, 32 de stații de autobuz echipate cu adăposturi pentru călători, sisteme de iluminat fotovoltaic pentru trecerile de pietoni și stațiile de autobuz, două stații de reîncărcare pentru vehicule electrice, precum și lucrări de drenaj, semnalizare rutieră și amenajarea intersecției DJ 209A – DN 2E în intravilanul localității Cornu Luncii.
Unul dintre obiectivele importante ale proiectului este podul de la Cornu Luncii, de pe DJ 209A, peste râul Moldova, care este construit în 1910 și a ajuns într-o stare avansată de degradare. Podul va fi demolat și înlocuit cu o construcție nouă, cu o lungime de 255 de metri.
IOAN POPESCU




































