Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a primit Ordinul „Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava”, în cadrul manifestărilor religioase organizate la Mănăstirea Sihăstria Râșcăi.
Șoldan a participat la Sfânta Liturghie Arhierească și a transmis ulterior că distincția reprezintă o onoare pentru el, precizând că ordinul a fost oferit și altor persoane care au contribuit la ceea ce reprezintă în prezent mănăstirea.
La eveniment au fost prezenți și mai mulți reprezentanți PSD din zona Fălticeni. Printre aceștia s-au numărat primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman, primarul comunei Boroaia, Vasile Berariu, și primarul comunei Râșca, Neculai Șopon.
De asemenea, la manifestările de la Sihăstria Râșcăi a fost prezent și senatorul PSD Ioan Stan.
În mesajul transmis după eveniment, Gheorghe Șoldan a vorbit despre importanța Bisericii și despre numărul mare de credincioși prezenți la hram.
„Ne avem aproape și, mai presus de toate, Îl avem pe Dumnezeu”, a transmis președintele Consiliului Județean Suceava.
FLORIN MUNTEANU



































