Polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore pe un șofer beat care a intrat cu mașina în terasa unui bar din comuna Moldovița, a rănit doi bărbați în vârstă și apoi a fugit de la locul accidentului.
În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că pe data de 29 octombrie 2023, în jurul orei 16:00, un bărbat de 27 ani, din comuna Moldovița, a condus autoturismul pe D.J. 176, pe raza localității Moldovița, iar la intersecția cu D.C. Demăcușa, nu a adaptat viteza la efectuarea manevrei de schimbare a direcției de mers pentru a pătrunde pe D.C. Demacușa, moment în care a pătruns pe terasa unui local public, situat pe partea dreaptă a sensului de mers.
Pe terasa localului se aflau doi bărbați de 60 ani și respectiv, de 72 ani, ambii din comuna Moldovița, care au fost acroșați ușor și accidentați ca urmare a evenimentului rutier.
Șoferul de 27 de ani a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție și a fost găsit de polițiști pe D.C. Demăcușa, la aproximativ un kilometru față de locul producerii accidentului.
Conducătorul auto a fost testat cu etilometru din dotare, rezultatul fiind de 1,25 mg/l alcool în aerul expirat. Totodată, s-a procedat și la testarea cu aparatul drugtestul, rezultatul fiind negativ la toate substanțele.
Oamenii legii au întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia”, „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Ieri, în urma completării și administrării materialului probator, polițiștii au dispus luarea măsurii de reținere fața de șoferul de 27 ani, din comuna Moldovița, acesta fiind introdus în Centru de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava.