Sâmbătă, 22 martie 2025, între orele 17.00–24.00, Serviciul Ordine Publică din cadrul I.P.J. Suceava a desfășurat o acțiune cu efective mărite pe raza localităților Baia, Berchișești și Todirești, pe linia prevenirii infracțiunilor stradale și a faptelor antisociale în zona cluburilor, barurilor și discotecilor.
În acțiune au fost angrenați și 2 lucrători din cadrul Serviciului Investigații Criminale, 2 lucrători din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, 5 lucrători ordine publică din cadrul S.P.R. Mălini, 2 lucrători de la Compartimentul Rutier Gura Humorului, 3 lucrători din cadrul S.P.R. Gura Humorului și 12 jandarmi.
În cadrul acțiunii au fost legitimate și controlate 110 persoane, 12 dintre acestea fiind avertizate cu privire la modul de comportare în societate.
Au fost oprite și controlate în zona barurilor și discotecilor 41 de autovehicule, fiind testați cu aparatul etilotest 15 șoferi și fiind reținute 3 certificate de înmatriculare.
Au fost aplicate 27 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 30.000 de lei.
IOAN POPESCU