Ieri, la ora 10.07, polițiștii din Mușenița au fost sesizați telefonic de către D.I. din orașul Siret, cu privire la faptul că a găsit un proiectil pe o suprafață de teren din satul Văscăuți, comuna Mușenița.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat că, pe o suprafață de teren din extravilanul satului Văscăuți, în timp ce D.I. efectua activități agricole, a identificat un proiectil vechi la nivelul solului, la aproximativ 200 metri de DC 52 Văscăuți.
La fața locului s-au deplasat pirotehniștii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, care au ridicat proiectilul nefuncțional, provenit din al Doilea Război Mondial, de calibru 76,2 mm., în vederea depozitării și distrugerii în condiții de siguranță.
Zona a fost verificată pe o suprafață de 200 metri pătrați, dar nu s-au mai descoperit alte elemente de muniție.
SORIN NICA





































