Un dosar penal instrumentat de polițiștii din zona Fălticeni a dus la reținerea unui conducător auto din comuna Râșca.
După analizarea probelor strânse în dosar, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni a dispus continuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore a lui Ștefan B., cercetat pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.
Fapta a fost constatată în data de 29 iunie, pe DJ 155A, unde acesta conducea un autoturism Hyundai.
În baza ordonanței de reținere, Ștefan B. a fost introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al IPJ Suceava.
Cercetările continuă în dosarul penal, iar la finalizarea acestora procurorii vor decide măsurile legale care se impun.
IOAN POPESCU



































