Un control desfășurat de polițiștii rutieri pe strada Stațiunii din municipiul Suceava s-a încheiat cu întocmirea unui nou dosar penal pentru un șofer recidivist.
Oamenii legii aveau informații că Vasilică Stanciu conduce un autoturism Ford Focus, deși permisul său fusese suspendat.
După oprirea autoturismului, polițiștii au observat că șoferul consumase alcool. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma verificărilor s-a stabilit că bărbatul își pierduse dreptul de a conduce după ce, în octombrie 2025, fusese prins conducând sub influența băuturilor alcoolice.
Acesta a fost transportat la Spitalul Județean Suceava pentru prelevarea mostrelor biologice, iar cercetările continuă pentru două infracțiuni la regimul circulației.
IOAN POPESCU




































