În urma unei reuniuni a Biroului Național al USR, primarul orașului Milișăuți, Vasile Cărare, a fost numit în funcția de președinte interimar al organizației județene USR Suceava, iar deputatul Emanuel Ungureanu a fost desemnat președinte interimar al filialei municipale USR Suceava.
“Forul de conducere al USR a luat decizia de a-l desemna pe Vasile Cărare în calitate de președinte interimar al organizației județene al filialei Suceava, alegere care vine în urma unui proces de evaluare a întregii filiale județene Suceava, a modului în care au fost atinse obiectivele propuse, dar și a dorinței de a aduce noi perspective și energie în cadrul partidului în județul Suceava.
În ceea ce-l privește pe Emanuel Ungureanu, acesta este recunoscut pentru implicarea sa activă în viața publică, pentru numeroasele luări de poziție pe chestiuni de mare interes public, fiind un membru valoros al echipei USR la nivel național.
Ambii lideri interimari sunt deciși să consolideze și să dezvolte organizația USR în județul Suceava, să promoveze valorile și principiile cu adevărat de dreapta ale partidului, oferind o alternativă puternică în cadrul actualei conjuncturi politice la nivel județean și național.
Totodată este esențial să unim forțele pentru a susține valorile și obiectivele comune ale partidelor de orientare de dreapta.
Alianța Dreapta Unită reprezintă un cadru de colaborare între partidele politice care împărtășesc aceleași idei fundamentale și care își propun să aducă schimbări pozitive în societate și reprezintă singura alternativă reală, de dreapta a României în contextul alegerilor din acest an, pe un spațiu politic în care partidul unic PSD-PNL încearcă din răsputeri să păstreze controlul”, se menționează într-un comunicat al USR Suceava.