Primarul liberal de Suceava Ion Lungu a informat că ieri a fost depus contractul Climatic (Climate City Contract) al municipiului în cadrul Programului Horizon Europe, Misiunea „Orașe inteligente și neutre din punct de vedere al impactului asupra climei până în 2030”.
“Documentele depuse au fost finalizate și asumate în parteneriat cu Universitatea Ștefan cel Mare Suceava, reprezentanți ai mediului de afaceri, operatori locali de servicii publice și societatea civilă.
Contractul Climatic prevede propuneri de proiecte în valoare de aproximativ 400 de milioane de euro”, a menționat Lungu.
Proiectele depuse vizează reabilitarea și creșterea eficienței energetice a clădirilor publice si rezidențiale; reabilitarea sistemului de transport si distribuție a energiei termice; utilizarea surselor de energie alternativă pentru iluminat public, creșterea gradului de reciclare a deșeurilor provenite din construcții; producerea de energie din surse alternative; eficientizarea sistemului de colectare selectivă și reciclare a deșeurilor ; extinderea sistemului de transport public electric în Zona metropolitană; sisteme inteligente de management al traficului; reabilitare pădure parc Șipote și Zamca și stații de încărcare pentru vehicule electrice.