Prefectul liberal de Suceava Alexandru Moldovan s-a deplasat, ieri, în zona Punctului de Trecere a Frontierei Siret, „pentru a avea o discuție directă, la fața locului, cu transportatorii și fermierii care au blocat circulația pe drumul european E 85”.
În limbajul de lemn cu care ne-a obișnuit, prefectul a transmis apoi că „pe parcursul unui dialog decent, pașnic, i-am asigurat pe cei prezenți de faptul că, împreună cu șefii instituțiilor deconcentrate, ne vom implica în soluționarea problemelor locale (de ce nu a făcut-o până acum? – n.r.), iar revendicările cu caracter general le vom transmite ministerelor de resort (revendicările sunt cunoscute de mult timp la București – n.r.).
În același timp, am făcut un apel la calm către reprezentanții transportatorilor și fermierilor, îndemnându-i la respectarea legii pe parcursul acțiunilor lor (care a fost replica protestatarilor? – n.r.)”.
Moldovan a precizat că dialogul va continua, astfel încât azi la ora 11 “să avem o nouă întrevedere într-o sală pusă la dispoziție de Primăria Siret”.
DAN PASCARU