Vasile Rîmbu, candidatul PSD la Primăria Suceava, o viață angajat la stat pe criterii politice, transmite mesaje prin care vrea să arate că nu este politician, ci tehnocrat tăcut și muncitor. Așa de tăcut și competent că nici nu e nevoie să le dezvăluie sucevenilor ce și cum va face când va ajunge primar, doar trebuie crezut pe cuvânt că va fi ceva ce nu s-a mai văzut.
“Campaniile electorale sunt ca un sport olimpic de ipocrizie și nu mai surprinde pe nimeni deja că unii promit, iar alții trag nădejde”, spune Rîmbu la câteva zile după ce s-a fotografiat îmbrățișat cu Marcel Ciolacu, șeful PSD.
El asigură electoratul că, în cele 3 luni până la alegeri, “nu vor vedea la mine ce sunt obișnuiți să vadă la un candidat clasic.
Intenționez să fiu eu însumi, așa cum am fost întotdeauna, iar dacă sucevenii îmi vor da votul de încredere, mă voi apuca de treabă și prefer să-i surprind plăcut mai degrabă cu ce n-am spus în campanie.
În stilul său fals și ipocrit, fostul manager al Spitalului Județean Suceava mai afirmă că “eu sunt genul care tace și face, dar sunt și cel care nu promite dacă știe că e irealizabil”.