Marți, 28 noiembrie 2023, în jurul orelor 18.00, un bărbat de 39 de ani, din satul Plutonița, oraşul Frasin, care se deplasa cu autoutilitara, pe DJ 177A, în localitatea Stulpicani, din direcţia Ostra către Frasin, a surprins şi accidentat un pieton în vârstă de 48 ani, din oraşul Broşteni, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, care s-a angajat în traversarea neregulamentară a străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a pietonului, care a fost transportat la Spitalul Orășenesc Gura Humorului pentru a primi îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest și a rezultat 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care la spital i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cazul pietonului accidentat, proba cu etilotestul a arătat 1,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i-au fost recoltate probe de sânge.
În cauză s-a întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.