Polițiștii Serviciului Rutier din cadrul IPJ Suceava și cei ai Serviciului Județean de Poliție Transporturi Suceava au organizat, la data de 28 iunie 2026, o acțiune comună pentru prevenirea accidentelor rutiere produse în zona trecerilor la nivel cu calea ferată.
Activitățile s-au desfășurat în 19 pasaje de cale ferată considerate cu risc ridicat, identificate în urma analizei situației operative.
În cadrul controalelor au fost verificate 660 de autovehicule, iar polițiștii au aplicat 193 de sancțiuni contravenționale pentru abaterile constatate.
Totodată, au fost reținute patru permise de conducere pentru nerespectarea semnalelor acustice și luminoase la trecerile la nivel cu calea ferată și au fost retrase 15 certificate de înmatriculare.
Reprezentanții IPJ Suceava au anunțat că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, obiectivul fiind creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea accidentelor în zona pasajelor de cale ferată.
IOAN POPESCU




































