În perioada 24-30 august 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava au desfășurat acțiuni în trafic pentru creșterea siguranței rutiere și reducerea accidentelor grave în care sunt implicați conducătorii vehiculelor pe două roți.
La acțiuni au participat polițiști din cadrul Serviciului Rutier, precum și din structurile de poliție rutieră și ordine publică.
În timpul controalelor au fost verificați 201 bicicliști, 59 de conducători de trotinete electrice, 22 de conducători de mopede și 54 de motocicliști.
În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 211 sancțiuni contravenționale. Dintre acestea, 164 au fost aplicate conducătorilor de biciclete.
Totodată, polițiștii au constatat două infracțiuni în flagrant care au vizat participanți la trafic din aceste categorii.
Reprezentanții IPJ Suceava au anunțat că astfel de acțiuni cu efective sporite vor continua și în perioada următoare, scopul fiind reducerea riscului de producere a accidentelor și creșterea siguranței tuturor participanților la trafic.
FLORIN MUNTEANU





































