Ieri, la ora 11:55, patrula de siguranță publică din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a fost sesizată de către Adrian M. cu privire la faptul că a observat o persoană decedată în albia râului Suceava, de pe raza comunei Dornești.
În urma verificărilor efectuate, a rezultat că în jurul orei 11:40, Adrian M. s-a deplasat la pescuit, context în care, în timp ce se afla în albia râului Suceava din Dornești a observat pe malul opus o persoană întinsă la sol, aflată în stare de inconștiență.
A fost identificată persoana în stare de inconștiență, căzută la sol în poziția decubit dorsal, iar lângă aceasta o undiță cu lungimea de 7 metri.
Totodată, s-a constatat că la o înălțime de aproximativ 6 metri se aflau trei fire de energie electrică de tensiune medie.
În urma verificărilor, a fost stabilită identitatea persoanei decedate – Gheorghe P., de 62 ani, din Rădăuți.
Pe corpul victimei au fost identificate urme de carbonizare la nivelul mâinii drepte (palmă) și la nivelul piciorului stâng (talpă), dar și la nivelul undiței aflate lângă acesta, la o înălțime de aproximativ 6,5 metri.
S-a concluzionat că Gheorghe P. a decedat după ce a atins cu undița un fir de energie electrică de tensiune medie, fiind electrocutat.
Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Rădăuți, în vederea efectuării necropsiei.
SORIN NICA





































