Miercuri, 3 aprilie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Suceava împreună cu polițiști din cadrul B.C.C.O. Suceava efectuează 17 percheziții domiciliare, în județele Botoșani și Suceava, într-o cauză penală privind săvârșirea, de către mai mulți făptuitori a infracțiunilor de trafic de minori, trafic de persoane și proxenetism.
Din materialul probator administrat a reieșit că, în perioada decembrie 2022 – aprilie 2024, aceștia au recrutat două persoane vătămate minore, ambele în vârstă de 15 ani, profitând de starea de vădită vulnerabilitate și simulând sentimente de iubire , după care prin constrângere psihică le-au transportat și adăpostit în diferite imobile situate în localități din județele Suceava și Botoșani, exploatându-le sexual prin obligarea la practicarea prostituției.
De asemenea, cercetările efectuate au mai relevat că în perioada august 2023 – martie 2024, făptuitorii folosind același mod de operare au recrutat două persoane vătămate majore pe care le-au transportat și adăpostit în locuințe închiriate, unde le-au exploatat sexual obligându-le să practice prostituția.
Făptuitorii au supravegheat permanent victimele (minore și majore) și le-au identificat clienți prin postarea de anunțuri în mediul online, sumele obținute din activitatea infracțională fiind însușite aproape în totalitate de făptuitori.
Audierile se vor desfășura la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Suceava.
Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul SCCO Botoșani și al jandarmilor din cadrul IJJ Suceava și Brigăzii Mobile a Jandarmeriei Bacău.