Astăzi, în jurul orei 15.30, poarta principală de acces rutier în Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, prin care ambulanțele aduc pacienții la Unitatea de Primire Urgențe (UPU), a fost blocată de o mașină cu numere de Italia. Mai multe ambulanțe au fost nevoite să aștepte să vină proprietarul să îndepărteze autovehiculul.
Conducătorul auto a parcat mașina fix pe centrul porții și a blocat cu totul accesul auto, cu toate că exista posibilitatea să o lase în lateral, spațiul fiind destul de generos. Accesul ar fi fost blocat aproximatix 15 minute.
Când a venit să mute mașina, a justificat că se grăbea deoarece avea treabă la UPU.