Vineri, 23 ianuarie 2026, la ora 09.45, Mariana B., de 38 de ani din Dumbrăveni, a condus autoturismul pe DJ 208A în Udești, iar în zona podului peste Valea Sărăcuța, într-o curbă la dreapta, nu a redus viteza, a pătruns pe sensul opus și a intrat în coliziune frontală cu autoturismul condus de Iuliana C., de 49 de ani din Șcheia.
În urma accidentului, Iuliana C. și minora Anastasia B., de 3 ani, au suferit leziuni ușoare, fiind transportate cu ambulanța la Spitalul Județean Suceava.
Anastasia B. a fost diagnosticată de medici cu contuzie genunchi stâng, iar Iuliana C. contuzionată ușor prin accident rutier.
Cele două conducătoare auto au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.





































