O femeie și-a pierdut viață înecată în municipiul Suceava, în zona Bazarului. Corpul acestei a fost observat în apă și a fost solicitat ajutorul autorităților.
La fața locului au intervenit pompierii militari, cu un autocamion, o barcă pneumatică și o ambulanță SMURD. Victima, o persoană de sex feminin, cu vârsta de aproximativ 50 de ani, inconștientă, a fost extrasă și adusă la mal, unde au fost efectuate manevrele de resuscitare.
Din nefericire, la ora 12:35, medicul de pe ambulanta SAJ, sosită în sprijin, a declarat decesul femeii.





































