Ieri, la ora 18:00, la sediul Poliției municipiului Suceava s-a prezentat o femeie de 61 ani, din Piatra Neamț, fără forme legale în Suceava, care a sesizat că are un conflict cu soțul ei de 59 ani, din aceeași localitate.
Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a stabilit că femeia este căsătătorită de 7 ani cu bărbatul de 59 ani, iar cei doi locuiesc într-un apartament din municipiul Suceava.
Aceștia nu au împreună copii, iar de circa un an între cei doi au început să apară neînțelegeri, uneori acestea transformându-se în violență fizică, aspecte ce nu au fost sesizate până în prezent de către femeie.
Pe 1 aprilie, în timp ce femeia se afla în locuință, pe fondul neînțelegerilor, soțul ei i-a luat fără acordul ei un telefon mobil și actul de identiate fără a le înapoia, apelanta deplasându-se ulterior spre serviciu.
Ulterior, în aceeași zi, când s-a reîntors la domiciliu a izbucnit din nou un conflict, în urma căruia femeia a fost lovită de către soțul său.
Femeia a declarat că a fost amenințată cu acte de violență fizică și i s-a creat și o stare de temere, motiv pentru care în continuarea a plecat de la domiciliu la tatăl ei, unde a rămas pe toată această perioadă.
Polițiștii au întocmit formular de evaluare a riscului, constatând în urma răspunsurilor că există risc iminent asupra vieții și integrității femeii, aceasta dorind emiterea ordinului de protecție provizoriu împotriva soțului.
Partea vătămată nu prezenta urme vizibile de violență și nu a dorit intervenția unui echipaj medical și nici să se deplaseze la o unitate medicală.
Polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu, pe o perioada de 5 zile, stabilindu-se că bărbatul nu are voie să se apropie la o distanță mai mică de 100 metri de soția lui, de reședința unde va locui și de locul de muncă.
Cercetările sunt continuate de Poliția municipiului Suceava sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violenţă în familie, amenințare și furt.